Quantcast
Channel: Agentia de Rating Politic » PD
Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

De la FSN citire

$
0
0

Observ cu interes “productivitatea” pe care “universul FSN” a avut-o si o are si acum dupa 20 de ani pentru spectrul politic romanesc.
Contabilitatea factiunilor importante ce au plecat din acest nucleu da masura “fenomenului”:

- FDSN-ul lui Iliescu, rupt din corpul FSN si transformat pe rand in PDSR si PSD. Un partid care s-a asezat constant ca partid de stanga.
- FSN-ul lui Petre Roman transformat in PD, iar apoi in epoca Basescu in PDL prin adaugarea unei grupari politice, PLD, condusa de Stolojan, alt lider provenit initial din zona FSN. PD/PDL a avut o traiectorie dinspre o stanga neclara spre o dreapta la fel de incerta si inca in proces de auto-definire.
- APR-ul lui Teodor Melescanu, partid stangist, absorbit in PNL.
- Initiativa Social Liberala (ISL), formata din apropiati ai PD si PDSR si avandu-l ca lider pe Theodor Stolojan, factiune care l-a impins pe acesta spre PNL in anul electoral 2000.
- Uniunea Populara Social Crestina, un vehicul politic nascut in 2006 de si pentru Ioan Talpes, demisionar din PSD, si topita in PDL dupa doar 2 ani.
- Forta Democrata, o incercare politica a lui Petre Roman, fost fondator al FSN si PD, plasata tot spre stanga politica si care a fuzionat prin absorbtie cu PNL in 2008.
- Noul UNPR, o grupare pestrita formata din “noua garda” a PSD, un partid ce ar vrea sa caute o “noua stanga”, dar care pentru moment isi traieste subita ascensiune la putere; evident in “interes national”.

Mai poate fi mentionata si “naveta” pe care unii lideri au facut pe parcursul anilor atat la centru, cat si in plan local, intre PDSR/PSD si PD/PDL, in ambele directii.

PS. Constat cu regret ca arhiva online a ziarului Ziua a murit odata cu gazeta; probabil e si cazul altora.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

Latest Images